
Dr. Andreea Moroianu (Calinescu), medic specialist dermato-venerolog
Sunt Andreea Moroianu, medic specialist dermatolog, doctor în științe medicale. M-am specializat în dermatologie timp de 4 ani la Spitalul Clinic Colentina din București, centru de referință național, perioadă în care am avut acces la o cazuistică bogată și variată. Munca mea de cercetare științifică întreprinsă este oglindită prin numeroase prezentări la conferințe de specialitate și articole publicate în reviste prestigioase internaționale și naționale.
În practica mea curentă pasiunea pentru dermatologia estetică a venit în completarea dermatologiei clasice medico-chirurgicale. Întotdeauna când intervin prin proceduri estetice principalul meu obiectiv este să păstrez aspectul natural al chipului, reliefând frumusețea naturală a fiecărui pacient.
Concret, pacienții mi se pot adresa în vederea unor consultații pentru:
- afecțiuni variate ale pielii, părului și unghiilor;
- evaluare și monitorizare dermatoscopică alunițe;
- intervenții chirurgicale dermatologice;
- o gamă largă de proceduri dermatoestetice.
Îmi completez pregatirea medicală participând constant la conferințe și cursuri internaționale și naționale de specialitate, pentru a le putea oferi pacienților opțiuni terapeutice de actualitate, la standarde înalte. Dincolo de latura stiințifică, încerc mereu să fiu aliatul pacientului, construind o relație bazată pe comunicare apropiată, sinceră și clară, pe care o consider determinantă în obținerea rezultatelor dorite.