
Mă numesc Gabriela Balmeș și sunt medic specialist dermato-venerolog. Am urmat rezidențiatul în cadrul spitalului Colentina, sub îndrumarea doamnei doctor Gabriela Turcu. Pe parcursul acestuia, prin multitudinea cazurilor clinice, cazuisticii diverse, muncii în echipă, dar și prin participarea la multiple congrese și cursuri de specialitate, am obținut o viziune amplă asupra dermatologiei și o dezvoltare profesională ce continuă și în prezent.
Mă numesc Gabriela Balmeș și sunt medic specialist dermato-venerolog
Dermatologia reprezintă o specialitate aparte ce explorează atât “vârful icebergului”, cât și celelalte elemente profunde, manifestările cutanate fiind uneori doar elemente de suprafață, dar putând indica alte afecțiuni interne.
Implicarea profesională, alături de o comunicare deschisă și empatie față de pacient, contribuie la formarea unei relații medic-pacient bazată pe încredere reciprocă și respect, reprezentând un punct forte în conturarea diagnosticului și a tratamentului ulterior, adaptat fiecărei persoane.”
Doamna doctor va vedea pacienti joia, la fiecare 30 min, incepand cu 15:30. Ultimul pacient va fi vazut la 18:00, asa incat programul dumneaei se va incheia la 18:30.
Fa-ti o programare!